Totalul afișărilor de pagină

vineri, 8 iulie 2016

Nu cred ca ranile se vindeca complet...

In general timpul vindeca ranile sufletesti....si cele din iubire si cele produse de oameni apropiati,carora le-ai pus sufletul tau pe tava.Nu cred ca ranile se vindeca complet,poate doar se cicatrizeaza,unele mai frumos,altele mai urat,dar ceea ce stiu cu certitudine este ca relatia de orice natura ar fi ,nu mai poate fi ca inainte....relatia incepe de la cicatrice incolo.Asa se nasc experientele triste dar utile de viata!
 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

3 comentarii:

  1. Ba se vindeca frumoasa mea Gabriela. Relatia nu va mai fi ca cea de dinainte. Nici nu mai are cum. Dar... avand in vedere ce s-a intamplat... nici nu mai trebuie sa fie la fel. Accepta ca a trecut. Ca ATUNCI, in acel moment, nu puteai face mai bine decat ai facut. ACCEPTA trecutul. Nu il poti schimba. Dar acceptandu-l nu iti va mai face rau. Stiu asta. Reia exercitiile de la gradul I. Si daca iti vine sa plangi, plangi. Si daca iti vine sa razi, razi. Nu te ascunde de ce simti. Ia si scrie. Dar tot. Nu fugi de tine caci practic nu ai unde! Daca ceilalti ti-au facut rau, nu mai poti schimba asta. Dar poti schimba viitorul. Acum stii cum sa nu te mai lasi ranita. Acum, sau in viata viitoare. TU, stii! Iar pentru restul... cand vor vrea, vor gasi calea. Ranile se vindeca. De tot si definitiv. Atunci vei merge mai departe! Lumina in Lumina iti doresc sa fii. Ema Cornoiu. Reiki Usui gradul II.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos ptr comentariu.Stiu toate acestea si iti multumesc ptr sfat.

      Ștergere
  2. Mai este și o relație față de care pusul pe tavă al sufletului și cicatricile au fost mereu, chiar dinainte să fi avut loc, în urmă. Și mult încolo, mult mai departe de unde ajung orice alte relații, se desfășoară fără un început. E neschimbată, deși nu poate fi vreodată ca înainte, căci e-n afara timpului unde omul fie n-a învățat încă s-o recunoască, printre lumini orbitoare și umbre, fie o uită. Este dintr-o altă viață, din timpul - din veșnicia ei care vindecă. Acolo suntem alți oameni, sau altceva decât oameni, ființe, lucruri, la care nu îi era menit iubirii să se oprească. Nici nu am putea spune cine ori ce ne-al lumii acesteia mai rămâne, dacă nu ar fi dragostea, căreia ne dăruim cu ce e al dragostei și din ale cărei daruri primim răspuns.

    ...Experiența de până acum îmi pare-o ruină unde,-ntorcându-mă din tărâmul fără de bătrânețe ori moarte, m-așteaptă doar întunericul inimii prinse în limitările lumii materiale...

    RăspundețiȘtergere