Totalul afișărilor de pagină

marți, 5 iulie 2016

Ani la rând mi-am căutat liniştea...

Ani la rând mi-am căutat liniştea. Am căutat acea formă de iubire care să mă mulţumească. Viaţa mea a fost un zbucium continuu. Niciodată nu am încetat să iubesc. Mereu am iubit pe cineva. L-am închis într-un colţ de suflet şi mi-am hrănit zilnic imaginaţia cum îşi hrăneşte copilul meu pisica din jocul de pe tabletă: cu iluzii, iluzia că ar putea fi, iluzia că aş putea să îi fiu. Doar că în viaţa asta nu ai nevoie doar să iubeşti, ci să fii iubit în acelaşi timp. E o chestie care ţine de existenţa a două persoane în acest joc numit dragoste. În rest, seamănă cu o obsesie, obsesia pentru un om, pentru un vis. În căutarea liniştii am purtat durerea ca pe o haină. Am mers tot înainte şi mi-am substituit nevoia de dragoste cu setea de putere. Credeam, speram să îmi ajungă. Dar nu a fost aşa. A trebuit să înving teama, temerile de trecut, de prezent... Acum pot să văd viitorul. E ca un pianist care cântă, cântă fără oprire, pentru că eu stau ghemuită într-un colţ. Nu plâng, nu râd, nu gesticulez, doar ascult cântecul meu: În căutarea liniştii. Câtă vreme voi auzi pianul, va fi ok. Apoi...

-sursa-Florina Cojocaru din vol. Scrisori către îngeri-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu