O vorba din batrani spune ca Dumnezeu le aranjeaza pe toate...si sunt
singura de acest lucru daca ma gandesc la parcursul ultimilor patru ani
din viata mea. Totul este sa nu-ti pierzi speranta ...traim tot timpul
cu speranta pentru ca ea moare ultima. Azi am fost la medicul meu curant
sa duc ultimele analize de la Bucuresti...ma uitam in jurul meu si
parca ma lua cu friguri la ceea ce vedeam,cata suferinta pe chipul
acelor oameni...apoi dintr-o data mi-am amintit ca sunt o norocoasa ca
am scapat de acea boala crunta. Era o femeie care repeta intr-una ca ea
nu mai poate lupta cu cancerul si ca a ajuns la capatul puterilor atat
fizic cat si psihic.Efectiv isi ruga moartea...groaznic ! Recunosc, si
mie la inceput imi era frica ca nu o sa mai deschid ochii a doua zi,dar
am avut persoanele potrivite langa mine care m-au scuturat pana m-am
trezit,incat am devenit adepta omului lucid...probabil ca educatia
mea,modul meu de a gandi care mi le-am format in acesti ani, m-au facut
sa-mi dau seama ca in acesta viata este nevoie intotdeauna de un
echilibru .
Mi-am cautat mereu acest echilibru pentru ca pentru mine acest echilibru
este viata...familia si prietenii apropiati.Nu pot decat sa-i multumesc
lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a daruit si sunt constienta ca traiesc o
vreme a miracolelor... pentru ca fiecare etapa in viata isi are timpul
sau. Am inteles asta...sa nu disper, sa nu sufar, sa nu ma
victimizez...si sa fiu mereu pregatita cand ele apar pentru ca acum am
un reper solid in viaţa mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu